Modificările aduse Codului fiscal vizează și modalitatea de impozitare a proprietăţilor imobiliare nerezidenţiale deţinute atât de persoane juridice cât și de cele fizice.
Conform HCL nr. 295/ 10.11.2015, cotele de impozit pentru Reșița se prezintă astfel:
- Impozit pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice – 1% din valoarea impozabilă a clădirii rezultată în urma unui raport de evaluare.
- Impozit pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice utilizate pentru activități din domeniul agricol – 0,4% din valoarea impozabilă a clădirii rezultată în urma unui raport de evaluare.
- Impozit pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor juridice – 1,3 % din valoarea impozabilă a clădirii rezultată în urma unui raport de evaluare.
- Impozit pe clădirile rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor juridice – 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii rezultate în urma unui raport de evauare.
- Impozit pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor juridice utilizate pentru activitățile din domeniul agricol – 0,4% din valoarea impozabilă a clădirii rezultate în urma unui raport de evaluare. În cazul persoanelor juridice care nu au efectuat nicio evaluare în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, se stabileste 5% din valoarea impozabilă a clădirii care nu a fost reevaluată.
În cazul în care nu se realizează o evaluare, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate în mod similar clădirilor rezidențiale pentru persoanele fizice și a unei unei cote de 5% pentru persoanele juridice care nu au efectuat nici o evaluare în ultimii 3 ani.
Rapoartele de evaluare vor fi primite de primărie până în data de 31 martie.
Conform unui studiu realizat de Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, cotele de impozitare adoptate de alte orașe sunt (cmf. proiectelor de hotărâre) sunt:
- București – 0,2%
- Timișoara – 0,6%
- Cluj – 1%
Dintr-o sursă neoficială am primit informația că la Caransebeș cota de impozitare votată de Consiliul local este de 0,2% pentru clădirile nerezidentiale aparținând persoanelor fizice și 1,1% pentru clădirile nerezidențiale în proprietatea persoanelor juridice.
Astfel, datorită faptului că valoarea de impozitare nu ține cont de mediul economic specific fiecărei localități, se poate deduce că la Reșița un contribuabil persoană fizicăva plăti, pentru un spațiu nerezidențial identic, un impozit mai mare decât în Caransebeș, București și Timișoara și egal cu un unul amplasat în Cluj iar un contribuabil persoană juridică va plăti un impozit mai mare decât în toate cele patru localități.
Efectul diferitelor cote de impozitare stabilite de Consiliile locale pentru un spațiu nerezidențial ipotetic cu o valoare de impozitare de 150.000 lei poate fi centralizat astfel:
|
Localitate |
Cota de impozitare |
Impozit persoană fizică |
Impozit persoană juridică |
| Reșița | 1%/ 1,3% | 1.500 | 1.950 |
| Caransebeș | 0,2%/ 1,1% | 300 | 1.650 |
| București | 0,2% | 300 | 300 |
| Timișoara | 0,6% | 900 | 900 |
| Cluj | 1% | 1.500 | 1.500 |
Dacă ne referim la efectul modificărilor Codului fiscal și al Hotărârii Consiliului Local privind cotele de impozitare asupra bugetului local, putem spune că încasările vor crește din cel puțin două considerente majore:
- În primul rând pentru că se modifică modalitatea de impozitare a construcțiilor nerezidențiale deținute de persoane fizice. Această creștere va fi substanțială pentru că în localitate sunt numeroși proprietari persoane fizice.
- În al doilea rând, va crește impozitul plătit de persoanele juridice – cu precădere pentru construcțiile de tip industrial sau pentru cele speciale. Acest lucru se datorează mediului economic local (oraș cu istoric industrial), cu un stoc realativ mare de proprietăți industriale raportat la cererea existentă. Până acum, valoarea justă la care se plătea impozitul de către persoanele juridice ținea cont de climatul economic prin aplicarea unei deprecieri economice asupra valorii acestor construcții. Însă, noile norme de calcul nu permit astfel de depreciere, generând o valoare impozabilă substanțial superioară valorii juste în cazul Reșiței și egală cu orice proprietate identică din restul țării – fie că vorbim de Anina sau București. Probabil singurele construcții a căror valoare impozabilă va fi mai mică decât valoarea justă vor fi spațiile comerciale amplasate în zone cu vad bun.
Creșterea substanțială a impozitelor pe construcții nerezidențiale poate avea următoarele efecte:
- Creșterea chiriilor percepute de proprietarii a căror construcții nerezidențiale sunt închiriate, fie ei persoane fizice sau juridice.
- Creșterea cheltuielilor fixe pentru chiriașii construcțiilor nerezidențiale. Acest aspect poate ridica probleme cu precădere în domeniile în care marjele de profit sunt mici.
- Creșterea costurilor indirecte pentru proprietarii de construcții nerezidențiale care desfășoară activități economice în ele. Efectele creșterii costurilor indirecte pot fi diverse: de la scăderea marjei profitului, la creșterea costului serviciilor sau produselor realizate până la reducerea competitivității întreprinderii.
- Scăderea atractivității investiționale a localității. Analiza realizată de investitori ține cont de numerose aspecte (disponibilitatea forței de muncă, calitatea și diversitatea rețelelor de transport etc) printre care se numără și costurile implicate de operarea afacerii în localitatea vizată.
Vă punem la dispoziție un chestionar destinat proprietarilor de clădiri nerezidențiale prin care puteți afla estimativ impozitul care urmează sa-l plătiți începând cu 2016 şi dacă realizarea unei evaluări vă poate reduce cheltuiala cu impozitul datorat – Formular impozit persoane fizice.
Grațian Dobre

